Cresterea matcilor in stupina

Daca o sa intrebati orice stupar "batran" care e cheia apiculturii o sa va raspunda matcile,taica,matcile.Afirmatia e perfect adevarata daca stam sa ne gandim ca viitorul unei familii este strans legat de matca.O matca valoroasa asigura o descendenta de calitate si de aici rezulta toate:productia de miere,blandetea albinelor,apetitul mai mare sau mai mic pentru roit,starea sanatatii si toate celelalte insusiri biologice mostenite genetic.Exista diferite criterii de apreciere a unei familii de albine si de aceea o selectie intinsa pe 3-4 ani da rezultate foarte bune,dar din pacate nu toti apicultorii o pot face.O treaba buna se obtine insa si tintind spre obiective mai mici,cum ar fi producerea matcilor in stupina proprie dupa un plan bine stabilit si folosind tehnologii sigure.In aceasta sectiune vom trata urmatoarele subiecte:
- cresterea controlata a matcilor de calitate;imperecherea matcilor in nuclee;introducerea matcilor in familiile de albine.
In acest scop o sa va expunem tehnologiile cele mai simple si mai sigure pentru ca dv.o sa aveti o idee despre ce aveti de facut in aceasta directie.
Producerea matcilor - conditii generale
De obicei stuparii amana cu un nr bun de ani aceasta lucrare,considerand ca este prea complicata si ca necesita un mare volum de munca.Ei se multumesc cu procurarea de matci din comert sau in cel mai bun caz le folosesc pe cele rezultate din roirea naturala.E perfect si asa!!!Se poate si apicultura din bucati,insa nici o satisfactie nu e mai mare,decat aceea de a produce regine(poate doar obtinerea unei productii apicole mari).
Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos,cand in natura exista un cules bun si albinele pot hrani abundent puietul.Se considera ca aceasta perioada este cuprinsa intre mijlocul lunii mai si se prelungeste pe toata durata lunii iunie.In unele cazuri si prima jumatate a lunii iulie este favorabila asta in functie de locatia geografica a stupinei.In toate cazurile(indiferent de metoda aleasa),stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:
- in familii sa se gaseasca un nr mare de albine tinere si cate 7-8 faguri cu puiet;sa aiba cuiburile bine impachetate;sa fie familii care corespund criteriilor de performanta cerute.
Producerea matcilor - provocarea frigurilor roitului
Cele mai bune matci pe care le produce apicultorul,sunt cele obtinute cand familia roieste natural.Roirea naturala are doua dezavantaje: unul ar fi acela ca nu putem planifica ca timp lucrarea,totul decurgand de la sine in mod natural.Alt dezavantaj scos in evidenta de literatura de specialitate,este faptul ca matcile obtinute prin roire naturala sunt matci care transmit genetic aceasta tendinta.Interesul apicultorului este ca stupii sa fie dotati cu matci neroitoare,numai ca dezideratul este greu de atins,daca nu imposibil.Natura,procentul familiilor neroitoare se situeaza la 4-5% din totalul familiilor pe care le avem,asa ca a insista in acest sens este o greseala.Momentul producerii de matci prin roire naturala se poate controla daca se aplica metoda provocarii intrarii in frigurile roitului.
Ce avem de facut?
Inca din primavara familia vizata(cea mai buna din stupina) se hraneste stimulent pentru a fi adusa la un nivel de dezvoltare optim.Cand numarul de rame cu puiet ajunge la 7-8 buc.si exista un nr mare de albine tinere,imputernicim de cateva ori cu rame cu puiet capacit,prelevate din alti stupi.Operatiunea trebuie dublata de o impachetare laterala si superioara,cat si de o stramtoare a cuibului.In scurt timp prin aparitia noilor generatii,populatia de albina tanara creste si in stup se creaza conditiile de roire.La momentul critic familia ajunge sa intre in frigurile roitului si incepe sa-si traga un nr mare de botci.In tot acest timp in natura trebuie sa existe un bun cules de nectar si polen.Cand botcile sunt capacite si ajung la maturitate se recolteaza cele mai frumoase,cu ajutorul unui cutit cu lama ingusta si bine ascutita.Inainte de a taia,lama se incalzeste la o lampa cu spirt.Botcile recoltate se aseaza intr-o cutie cu vata,avand grija sa nu leturtim.In final acestea se folosesc imediat,fie formand nuclee de imperechere,fie date direct in stupii unde dorim sa schimbam matca.

Dezvoltarea familiei de albine

Intr-un an calendaristic familia de albine are o dezvoltare diferita,numarul indivizilor crescand sau scazand in functie de anotimp si implicit de conditiile de mediu.Practic viata familiei de albine cuprinde patru mari perioade:
Prima perioada : se caracterizeaza prin inlocuirea albinelor batrane care au iernat,cu albina tanara,nou iesita din celule primavara.Pe la sfarsitul lui februarie,matca incepe sa depuna oua in celulele fagurilor din mijlocul ghemului,acolo unde regimul termic permite cresterea de puiet.Dupa ce albinele fac zborul de curatire,matca depune din ce in ce mai multe oua.Pe masura ce timpul se incalzeste,ponta matcii ajunge la 1000 oua pe zi.albinele batrane care se uzeaza fiind inlocuite treptat.
Procentul albinelor tinere creste mereu si se ajunge in situatia ca la sfarsitul lunii aprilie toata albina sa fie inlocuita.Se stie ca o albina tanara are o putere mare de ingrijire a larvelor,putand hrani 2,3 sau chiar 4,ritmul dezvoltarii familiei fiind foarte mare.
Perioada a doua : se mai numeste si perioada de crestere.Nectarul si polenul se gasesc din abundenta si isi fac aparitia trantorii.Matca este hranita puternic,depune peste 2000 de oua/zi;nr de albine doici creste si ajunge in situatia in care 3-4 doici ingrijesc o larva.Cand acest fenomen se suprapune cu alti factori favorizanti(lipsa de spatiu,ventilatia insuficienta etc.),apar frigurile roirii.
Albinele construiesc botci de roire,in care matca depune oua la interval de cateva zile.La urdinis se observa "barbi de albine" cauzate de marea aglomeratie ce exista in stup.Dupa 1-3 zile de la capacirea primelor botci,are loc prima roire,matca cu o parte din albinele tinere,insotite de multi trantori parasind stupul.Acest roi se numeste roi primar si care contine aprox.50% din populatia stupului se aseaza dupa cateva minute de zbor pe o creanga sau alt suport,de unde o sa zboara poi spre o alta destinatie.
Perioada a treia : este numita si perioada formarii albinelor de iernare.In mod normal toata albina care a participat la culesurile de vara piere.Ea este inlocuita de albina aparuta in luna august,albina care neparticipand la cules are un organism neuzat.Generatiile de albine iesite toamna,mai cu seama la sfarsitul lunii august,seprembrie si octombrie,traiesc pana in primavara urmatoare asigurand cresterea noilor larve.
Perioada a patra : este perioada iernarii si incepe cand temperatura scade sub 13 grade C.In toamna la aparitia primelor nopti reci,albinele se strang in ghemul largit pe fagurii din dreptul urdinisului.O caracteristica a iernarii este aceea ca temperatura din interiorul ghemului nu scade niciodata sub 14 grade C,nici in perioadele cele mai geroase.Trebuie ca toti stuparii sa stie ca albinele nu incalzesc incinta stupului,ele mendinand caldura numai in interiorul ghemului.Albinele din partea exterioara a ghemului sunt mai apropiate unele de altele si formeaza o "coaja" stand nemiscate,iar cele din interior(mai tinere) sunt mai rasfirate si prin miscari din aripi,abdomen,picioare produc caldura necesara.
Producerea caldurii in timpul iernii se face pe baza consumului de miere,o familie consumand iarna 6-10 kg de miere.In prima parte a iernarii familia nu creste puiet.

Apicultura - o afacere de succes

Sunt convis ca majoritate isi pun intrebarea daca apicultura poate fi o afacere.Raspunsul este din start unul pozitiv,cu precizarea ca volumul de munca,investitia materiala si implicarea personala sunt destul de considerabile.Ca in orice afacere,se aplica politica pasilor marunti,intreprinzatorul trebuind pe rand sa fie apicultor,medic veterinar,contabil,manager,sofer,hamal,etc.Primii pasi spre realizarea obiectivului au fost expusi mai sus.Cum ar trebui sa arate structural o "intreprindere"al carui obiect de activitate este apicultura?
Stupina stationara
Se bazeaza pe amplasarea stupilor in mai multe locatii(cate 30-35 buc/vatra),cu o distanta de 5-6 km intre ele.La un nr de 300 de stupi sunt necesare 8-10 locatii legate intre ele de drumuri practicabile si dispuse astfel incat nr de km facuti cu masina sa fie cat mai mic.Aceste locatii se inchiriaza de la diversi proprietari si vor trebui sa asigure culesul necesar albinelor.Uneltele si utilajele vor fi folosite in comun pentru tot nr de familii.Un alt obiectiv este consituirea unei baze centrale pentru depozitarea si prelucrarea produselor.

Iarna familiile de albine pot fi gazduite pe o singura vatra.
Stupina pastorala 
Este un alt sistem care se practica atat in tarile U.E cat si in America.Albinele sunt deplasate in pastoral cu diverse mijloace de transport urmand ca in pauzele dintre expeditii sa fie cantonate pe 2-3 vetre.Sistemul expus cere o investitie si o implicare maxima devenind rentabil la un nr de peste 300 de familii,dat fiind cheltuielile mari cu transportul.

O alta intrebare la care trebuie sa raspundem este aceea,unde sunt granitele dintre amatori,semiprofesionisti si profesionisti :
Amatori - obiectivul principal este obtinerea de produse apicole care sa acopere necesarul pentru familie si eventual obtinerea unui profit.Potrivit normelor se considera amator stuparul care are 1-100 familii de albine.De obicei acest stuparit se caracterizeaza prin urmatoarele: volum de munca mediu(la sfarsit de saptamana);material genetic(roiuri,matci)se obtine prin mijloace proprii;apicultorul are o alta munca de baza.
Semiprofesionistii - numarul de familii este de 100-300 buc,volumul de munca 1200-1300 ore/an,materialul genetic se cumpara de la unitatile specializate,se poate practica o apicultura moderna prin mecanizarea lucrarilor,se prelucreaza primar unelte produse ale stupului etc.Afacerea este o afacere de familie fiind folosita munca membrilor ei.
Profesionistii - se pot considera stuparii care detin peste 300 de stupi,un nr optim fiind undeva spre 600 de buc.Aici lucrurile se schimba radical,stuparitul pastoral fiind absolut necesar.Numarul de ore munca/an creste dramatic,fiind necesara angajarea de muncitori sezonieri.Pentru o mai buna reprezentare se cere ca functionarea stupinei sa se faca sub forma unei societati comerciale.

Procurarea familiilor de albine

La cumparare trebuie avut grija ca acestea sa fie destul de puternice (7-8 faguri,din care 5-6 cu puiet),intr-o perfecta stare de sanatate si cat mai adaptate zonei in care doriti sa le instalati.Si roiurile sunt bune cu conditia sa aiba albina multa(1,5kg) si apoi sa fie dotate cu o matca tanara si prolifica.Este recomandat ca roiurile de albine sa fie instalate in stupi noi,pe rame cu faguri necladiti,pentru ca asa vom putea evita bolile.Aceste cerinte sunt minime,urmand ca la urmatoarele achizitii sa aveti in vedere si alte aspecte care tin mai mult de experienta avuta.Aprecierea calitatii unei familii de albine se poate face usor daca urmarim:
Prolificitatea matcii
Este unul din factorii principali care determina puterea unei familii.Matca trebuie sa depuna un nr mare de oua,aprox.15-180000,in decursul unui sezon.Prezenta masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar.Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea matcii.O matca trebuie sa fie activa pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii.Nu degeaba se spune ca matca da tonul.Ex: prin schimbarea unei matci intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma,calitatile matcii fiind transmise la descendenti.
Rezistenta la iernare
Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apiculturo,au un fel al lor de a trece mai usor prin iarna.De aceasta insusire trebuie sa se tina seama pentru ca iernile noastre sunt destul de lungi.Paramentrii luati in calcul sunt:mortalitatea albinelor,consumul de hrana.Bineinteles se vor prefera familii cu o moralitate redusa si cu un consum mai mic de miere.
Blandetea albinelor
Se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare.Daca la deschiderea stupului albinele stau linistite,nefiind nevoie de mult fum,totul este in regula si o sa stim ca am dat peste o familie buna.
Rezistenta la boli
In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit.Sunt familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup.Acestea trebuie alese! Prin comparatie se intampla ca la oameni.O casa mai curata-un spatiu cu mai putini factori agresivi externi.
Harnicia la cules
Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii,au un nr mare de zboruri pe zi,iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu.De obicei un urdinis aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada.
Productia de miere
Este indiciul principal .O familie care la sfarsitul sezonului activ si-a asigurat rezervele de hrana si a dat o mare cantitate de miere marfa,este valoroasa.Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de albine,numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic su relevante.
Un sfat! Participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu experienta este de preferat!Nu incercati sa faceti totul singuri.Sigur veti gasi oameni cu suflet si pasiune,care prin ajutorul pe care vi-l vor da o sa faca ca succesul actiunii sa fie asigurat..

Despre apicultura,albine,miere,stupi si stupari

Apicultura este activitatea care da practicantilor numeroase satisfactii.Iubitorii de stuparit,sunt oameni de toate varstele si profesiile care au un punct comun: dragostea de albine,natura,aer liber.Apicultura are o latura materiala(se obtine miere,polen,pastura,ceara,propolis)cat si una spirituala.Nimic nu se compara cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta.
Stupi care pulseaza de viata,albine care se intorc cu desagii plini de polen si miere,matci care perpetueaza viata,trantori in permanenta cautare a dragostei.Ce poate fi mai inaltator?Ce alta indeletnicire mai poate crea atata multumire de sine?Raspunsul e simplu:stupi,stupari,albine,natura,sunt parti ale aceluiasi intreg si acela se numeste apicultura...
Sa vorbim si despre:
Organizarea unei stupine
Ca in orice activitate si in apicultura apar probleme care trebuie rezolvate.Stuparii incepatori sunt pusi in fata unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat.Procurarea de stupi,familii de albine,tot felul de echipamente si materiale apicole nu sunt probleme a caror rezolvare inseamna numai o simpla bataie din palme.Totul trebuie facut cu atentie si numai dupa o prealabila documentare.
Primul pas in apicultura
De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi(2-3 buc.)iar pe masura ce stuparul incepator capata experienta si stupina va creste numeric si calitativ.Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o stupina frumoasa,familii de albine puternice care sa aduca productii mari de miere si alte produse apicole.Trebuie doar sa avem rabdare,sa perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Alegerea vetrei stupinei
Se face pe baza mai multor criterii.Raza de zbor a albinei este de 3 km.Aceasta suprafata trebuie sa asigure un cules bogat,intins pe toata durata sezonului activ.Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 de familii de albine,tinand seama ca o familie consuma in decursul unui an apicol 90kg miere si 30kg de polen.Asta ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa pe care speram sa le obtinem.De obicei intr-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kg miere,800 g ceara si 3-4 kg polen.Iar la final depinde numai de priceperea noastra.
Amplasarea stupinei se face pe o vatra care este insorita primavara si toamna,departe de surse poluante,in locuri linistite,departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare mari.Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile orientate spre sud-est(cu urdinisurile catre rasarit),la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri.Intre doua stupine vecine,trebuie sa fie o distanta de 2-3 km,asta in functie de potentialul melifer al zonei.
Alegerea tipului de stup
Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne cazam familiile de albine.Stupii sunt de doua feluri:stupi orizontali si stupi verticali.In cadrul fiecarei categorii,sunt diferite variante constructive.Ce trebuie stiut despre stupi:de orice tip ar fi,toti sunt buni pentru practicarea apiculturii.Conditiile de baza sunt acela care tin de realizarea lor.Trebuie sa fie rezistenti,bine incheiati,realizati dupa standard,si nu in ultimul rand incapatori.Deci mare atentie la ce cumparati!
Prin alegerea stupilor trebuie sa asiguram la albine conditii de viata cat mai apropiate de cele din natura.Productia de miere,pastura,polen,ceara,propolis,depinde in mare masura si de tipul de echipament apicol folosit cat si de calitatea acestuia.Nu se porneste la drum cu stupi din vechituri.Consultand stuparii din zona voastra veti putea aprecia ce tip de stup veti alege.Un adevar e sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit stationar,iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stuparit pastoral.La fel si zona in care aveti amplasata stupina are o mare influienta.
Pentru sudul tarii unde albinele au dezvoltare de primavara mai accelerata se recomanda stupii multietajati,iar in zonele de deal,montane si nordice,stupi verticali cu magazine cat si stupi orizontali.Avantajele si dezavantajele ce decurg prin folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite.